Oameni politici suntem noi toti. Om politic sunt eu, esti tu.
Dincolo de introducerea retorica, se regaseste unul dintre fundamentele civilizatiei noastre occidentale : filozofia greaca, crestinismul, dreptul roman si … democratia. Nu putem fi altfel decât oameni politici caci toti suntem nascuti într-o istorie si într-o “cetate”=comunitate (în greaca : polis). Este istoria parintilor si mentorilor pe care o transmitem. A respinge viata cetatii este tot o forma de participare. Omul se naste politic caci nu exista în exteriorul societatii. A încredinta gestiunea “afacerilor curente” ale cetatii unor persoane desemnate este deci principiul fondator al lumii noastre. Altfel spus, actul de a gestiona nu este decât consecinta (vine în al 2-lea plan) actului de a încredinta care este initial, fondator. Luat înca altfel, responsabilitatea primara revine comanditarului, celui care delimiteaza si structureaza misiunea. Imaginea pe care o avem despre oamenii politici, gândindu-ne la cei ce au o viata publica, candideaza si sunt alesi, este un abuz lingvistic. Acestia sunt “ceilalti oameni politici” care au raspunderea punerii în aplicare a “caietului de sarcini”. Obiectivul comun (al comanditarului-alegator si al “executantului caietului de sarcini-ales“) este un (scuzati pentru termenul în engleza) “over-goal”, un obiectiv care nu poate fi atins de nimeni îndividual ci numai prin punerea în comun a competentelor individuale.
Aplicarea practica a principiului este, evident, nuantata. Inteligenta oamenilor politici (revin la termenul consacrat desi “denuntat” ca abuz lingvistic) este, la fel ca si artistii, scriitorii, de a cristaliza în cuvinte nevoia grupului si proiectul comun. Platforma program nu este decât rezultatul unei dialog între corpul social si elita pe care acesta o decanteaza. Candidatura este un “iata, eu simt ca aceasta este starea lucrurilor si propun aceasta metoda pentru a ameliora”. Prezentata si acceptata astfel, democratia re-situeaza implicit altfel transmiterea trans-generationala (viziuni despre lume, tehnici, idealuri, comportamente … misiuni politice). Eternul epigon ( si-atentie la-implicitul “strabun magnificat”) si cautarea lui permanenta a salvatorului national tipica societatii clasice (anterioare lumii grecesti si a crestinismului) este înlocuit cu imaginea piticului (fiecare generatie noua) care, de pe umerii gigantului (umanitatea care a precedat fiecare generatie noua) poate vedea mai sus si mai departe. Roadele nu pot fi decât rezultatul unei actiuni comune (a piticului si gigantului) si de lunga durata.
Bine. Si, eu, locuitor al Blajului, oras al Scolii Ardelene si al Mierii, cu ce sunt mai avansat dupa ce am re-adus în fata ochilor aceaste informatii ?
“Munca” mea de om politic (aici în sensul de parte intrinseca a polis-ului) e MULT mai concreta decât pare la prima vedere. Nu e vorba de o atitudine filozofica în fata vietii concretizata cu o stampila pe un bilet pus într-o urna din când în când. Votul este actul vizibil, seductia care preceda alegerea este însa un comportament permanent. Paralela cu seductia este voita caci expresia, atât de curenta, “suntem dezamagiti de politicieni” implica automat existanta unei seductii a oamenilor politici, unei seductii a platformei program. Daca ar fi sa ducem logica pâna la capat, e poate vorba şi (“şi”) de propria iluzie (a cetateanului polis-ului) captata, cristalizata şi (“şi”) manipulata de oamenii politici.
Va propun 2 actiuni politice de exersat zilnic.
Actiunea 1 : monitorizarea memoriei. În societatea de comunicare în care traim, memoria a devenit principala materie prima. O informatie o alunga pe cealalta. Razboiul se duce în jurul memoriei. Fumatul, din simbolul de ieri al emanciparii, devine mâine un act ce auto-marginalizeaza ca si lepra evului mediu. Cǎlǎul care a taiat pensiile, salariile etc devine eroul care a dus nava la portul cel bun. Cine poate duce nava mai bine mai departe dacǎ nu locotenentii eroului (r)apus ? Mica mea actiune politica consta însa în “transgresarea” lumii virtuale pentru a reveni la lumea reala. Voi iesi din imagine (aici “imaginar”=totalitatea reprezentarilor) si îmi iau ca aliat concretul. Pe scurt, monitorizez actele de gestiune ale polis-ului meu, una câte una cu istoricul lor statistic si nu perceptiv.
Mi s-a prezentat proiectul x în data de … (acum, un exemplu ca oricare altul, 5 ani) ca fiind investitie capitala, nationala etc. Ce a devenit acest proiect astazi ? S-a realizat ? Da. Nu. A influentat viata polis-ului ? Nu. Da. Cum.
Iau celalalt proiect. Si înca celalalt. Si, daca posibil, aproape pe toate.
Voi vedea la sfârsit, care este diferenta între ceea ce exista si ceea ce mi se prezinta.
Cu alte cuvinte, actiunea principala a membrului unei cetati este sa-si apere libertatea de a discerne plecând de la date ale realitatii validate de el si nu de altcineva. În acelasi timp, automat, intrisec, actiunea aceasta devine misiune fundamentala pentru oamenii politici (membri ai polis-ului). Omul politic nu mai poate spune “am preluat o iluzie si e normal sa esuez pentru ca un fantasm este ceea ce este”. Omul politic va fi evAluat dupa criterii obiective.
Actiunea 2 : crearea de indicatori.
Mi se spune “s-a astfaltat o strada, e o victorie”. Eu îmi spun (1) sunt în 2011, (2) aceasta actiune se facea în orasele din jurul meu în 2000 deci nu este o victorie ci o aducere la nivel. E o diferenta fundamentala între o victorie si o recuperare a întârzierii. Trebuie sa fiu lucid. Cel caruia i-am încredintat misiunea de a gestiona orasul va face totul sa apara într-o lumina pozitiva ca sa-si pastreze job-ul si, va organiza chiar si o sarbatoare cu muzica populara pentru a se re-asigura ca diferenta este trecuta cu privirea. Or, când devin FERM, el îsi înceteaza rolul de erou si nu mai antreneaza pe nimeni în delir. Iata, am un (exemplu) indicator.
Mi se spune “s-ar putea”, eu stiu ca nu înseamna “se va putea”. Cu atât mai mult, nu înseamna, “se face”, “s-a terminat de facut”, “impactul a ceea ce s-a facut este cifrat statistic pozitiv” etc. Am criterii precise de pozitionare în timp, de masurare a modelului de performanta …
NU mai sunt o MASA amorfa condusa ci UN CORP STRUCTURAT care AVANSEAZA dupa un PROIECT. Dar, numai daca am indicatori pot sa stiu ce viteza are trenul si în ce directie se îndrepta. Numai daca am criterii pot evalua daca directia este buna sau rea în absolut, ca orientare posibila, sau este buna sau rea pentru CETATEA MEA.
Numai daca am criterii de comparatie, pot evalua corect daca ORASUL MIERII este sau nu devenirea fireasca a MICII ROME.
O actiune comerciala ? Da. Poate sa fie bine pentru oras ! Sa amesteci o actiune comerciala cu destinul unui oras care influenteaza în fiecare zi viata fiecarui român (utilizarea alfabetului latin este rezultatul direct al actiunii scolii din Blaj) ?
Declaratia este publica si accesibila oricui vrea sa citeasca în ziarul UNIREA de Alba Iulia : “ încercăm să transformăm «Mica Romă» în «Oraşul mierii».
E oare misiunea pe care i-am încredintat-o ? Care este misiunea pe care i-am încredintat-o ? Pe viitor, ce misiune si cui voi incredinta, eu, co-proprietar (democratie) al destinului polis-lui meu ?
Interesant!! Logic!!! Acest material insa este pe intelesul studentului, absolventului, omului cu capacitate de analiza!! Pe badea Ion care are in el rabdarea poporului subjugat, l-ai cam lovit in tampla!! Pentru badea Ion trebuie cautat mesajul!! Daca PNL-ului i-a lipsit ceva in acesti 20 de ani, cu siguranta tocmai mesajul pe intelesul lui badea Ion, i-a lipsit! Este important sa intelegem ca romanii nu sunt asa cum ne place noua sa credem ca sunt:- superscoliti, calificati, destepti!! E doar o lozinca in umbra careia ne gadilam orgoliile!! Romanul, chiar daca o avea in gena sa sadita inteligenta, sufera de incultura, de mediocritate, de ignoranta si de lipsa emanicparii. Sa pastoresti un popor ca acesta presupune sa cobori in mijlocul poporului.